Doi polițiști, condamnați la închisoare. Luau mită pentru a ignora abateri grave de la Codul Rutier

Doi polițiști, condamnați la închisoare.

Doi polițiști, condamnați la închisoare.

Doi polițiști din București au fost condamnați la câte 6 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Aceștia negociau anularea sancțiunilor cu șoferii care treceau pe roșu în zona Răzoare din Capitală, uneori cerând până la 2.000 de lei unui conducător pentru a-i trece cu vederea contravenția.

Agenții de poliție operau în cadrul Secției 17 din București și au fost trimiși în judecată în 2017 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Aceștia fuseseră acuzați de corupție – mai precis, luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă.

Cei doi „vânau” șoferi care nu respectau semnificația culorii roșii a semaforului, pentru a-i trage pe dreapta și a le solicita mită în schimbul unor favoruri. Contra cost, agenții îl asigurau pe contravenient că vor șterge dovezile video ale faptei sale și că nu îi vor suspenda permisul de conducere, cu toate că legislația rutieră asta dictează într-o asemenea situație.

În ziua de 27.03.2017, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu privind circulaţia pe drumurile publice, agenţii de poliţie au pretins şi primit de la un conducător auto suma de 900 de lei, în schimbul influenţei pe care urmau să o exercite pe lângă funcţionarii competenţi, în vederea ştergerii înregistrărilor efectuate de camerele de supraveghere din zona intersecţiei dintre bulevardul Timişoara şi strada Răzoare, care surprindeau comiterea unei contravenţii de către conducătorul auto, respectiv nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului la pătrunderea în intersecţie”, explică reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Neaplicarea măsurii de suspendare a permisului de conducere era o favoare pentru care cei doi polițiști percepeau o „taxă” de 200 de euro, adică aproximativ 952 de lei. Potrivit HotNews.ro, unul dintre agenți chiar a fost prins în flagrant delict în timp ce accepta suma respectivă drept mită.

Condamnați la închisoare, dar și excluși din profesie

Drept urmare, Tribunalul București a decis încarcerarea acestora pe o perioadă de 6 ani. Odată eliberați, cei doi vor avea interdicție de a exercita profesia de polițist timp de 5 ani.

Un caz extrem de similar s-a petrecut săptămâna aceasta în Galați, unde șase agenți ai Poliției Rutiere au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru luare de mită. Aceștia le cereau bani șoferilor cărora ar fi trebuit să le suspende permisul pentru diverse abateri de la Codul Rutier. Contra cost, polițiștii întocmeau procese-verbale eronate, în care precizau contravenții relativ minore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *