Red Bull vrea ca Verstappen să devină cel mai tânăr campion mondial din istorie: „În 2020 trebuie să câștigăm titlul”

Red Bull vrea ca Verstappen să devină cel mai tânăr campion mondial din istorie

Red Bull vrea ca Verstappen să devină cel mai tânăr campion mondial din istorie

Red Bull își propune să-l transforme pe Max Verstappen în cel mai tânăr campion mondial din istorie, iar sezonul următor este ultimul în care olandezul poate obține această performanță.

Recordul pentru titlul de cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1 este deținut în prezent de Sebastian Vettel, care și-a adjudecat primul trofeu în 2010 la 23 de ani și 134 de zile în combinezonul Red Bull.

Ambiția echipei austriece este să doboare acest record prin intermediul lui Max Verstappen, care a împlinit 22 de ani în 30 septembrie. Prin urmare, ultima șansă a olandezului să-și îndeplinească obiectivul este în sezonul 2020.

„Este ultimul an în care îl putem face pe Verstappen cel mai tânăr campion în Formula 1 și trebuie să furnizăm rezultate. Știm asta, face parte din ADN-ul nostru. Vrem să câștigăm. Nu este crucial, dar trebuie să câștigăm”, a declarat consultantul Helmut Marko.

Red Bull a înregistrat progrese majore în acest an după trecerea la motoare Honda, iar Verstappen a obținut în acest an două victorii în Austria și Germania, dar și un pole position în Ungaria. În plus, Marko anticipează că Honda va furniza anul viitor un motor la fel de performant precum rivalii de la Ferrari și Mercedes.

„Din punctul de vedere al șasiului cred că vom fi mult mai bine pregătiți decât în acest an. Iar modul în care evoluează dezvoltarea ne face să credem că anul viitor vom avea aceeași putere ca Mercedes și Ferrari. Honda face o treabă grozavă. Știm că în trecut au avut probleme de fiabilitate, dar până acum nu am avut nicio defecțiune în acest sezon. Credem că anul viitor nu vom fi pe locul trei”, a adăugat Marko.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *